Petrecerea burlacilor: de la discursul spartan, la masajul erotic

Cel mai bun prieten al tău va spune, în curând, adio burlăciei. Iar tu, viitorul cavaler de onoare, vrei să organizezi o petrecere a burlacilor de care gașca voastră să își amintească mult timp de acum înainte. Atunci, Mon Amour Club, cel mai prestigios salon de masaj erotic din România, trebuie să fie un reper pentru petrecerea burlacilor, un obicei intrat în istorie cu mult timp în urmă.

img

DISCURSURI PENTRU BURLACI

Mai precis, pe vremea spartanilor, aceștia fiind, în secolul al V-lea î.e.n., primii care organizau astfel de evenimente. În vremurile acelea, petrecerea burlacilor era, de fapt, o cină de proporții pantagruelice, organizată în cinstea celui care avea să lase în urmă statutul de burlac. Iar spartanii, împinși de la spate de carafele de vin, se întreceau nu în lupte, ci în discursuri pentru viitorul mire.

Această tradiție s-a păstrat până la jumătatea secolului XX și, până în 1940-1950, această cină a burlacilor, cu nimic mai prejos decât un ospăț spartan, era pusă la cale de tatăl viitorului mire. Ideea de petrecere a burlacilor a evoluat începând cu cea de-a doua jumătate a secolului XX. De atunci, scopul unui astfel de eveniment a fost ca petrecerea burlacilor să fie una de neuitat.

 

 

MASAJ EROTIC PENTRU BURLACI

Acum, e rândul tău să duci mai departe tradiția începută de spartani și să organizezi, pentru cel mai bun prieten, o petrecere a burlacilor de povestit nepoților. Celor care au împlinit 18 ani. Ia-ți gașca de prieteni, în frunte cu cel care va spune adio burlăciei, și petreceți o seară incredibilă la Mon Amour, acolo unde fetele noastre senzuale vă vor răsfăța cu masaje erotice uluitoare.

Specializate în arta masajului erotic, zeițele de la Mon Amour Club sunt pregătite să vă ofere o experiență de o senzualitate uimitoare. La Mon Amour, fiecare burlac, în frunte cu viitorul mire, poate alege zeița alături de care să pornească în aventura vieții lui. Și, cum opt mâini sunt mai bune decât două, fiecare dintre voi se poate bucura de un masaj erotic oferit nu de una, ci de patru fete senzuale.

Mon Amour Masaj

About Mon Amour Masaj

Nu sunt comentarii

Leave a Comment

CONTACT MASAJ EROTIC

Strada Caderea Bastiliei Nr. 72B

Sector 1, Bucuresti

PROGRAM MASAJ EROTIC

Luni - Sambata: 12-04

Duminica: 16-02

© 2008-2018 - Mon Amour Club LLC. All rights reserved. - Mon Amour Masaj

Close

Rezerva acum!

Completeaza formularul si
rezerva-ti un masaj erotic.





Adresa:
Strada Caderea Bastiliei Nr. 72B, Sector 1, Bucuresti

WhatsApp:
0732 889 966

Telefon:
021 316 8838

Program:
Luni-Sambata: 12:00-04:00;
Duminica: 16:00-02:00


Site realizat de Danco Vision

Rezerva acum: 0732 88 99 66